Principalii susținători erau intelectuali, revoluționari și politicieni atât din aripa dreaptă, cât și din stânga. [16] Câteva exemple sunt diplomatul și politicianul român Dimitrie Brătianu, avocatul și politicianul român Aurel Popovici[17] și scriitorul bulgar Liuben Karavelov. [18] Ei se gândeau la o federație, o confederație, o uniune monarhică federală sau o republică federală. Uniunea personală era o altă opțiune, deoarece aceasta era o perioadă în care monarhiile erau numeroase. [19] Bulgarii și românii erau deja familiarizați cu conceptul de unire națională.

[33] Bibescu avea și unii adversari, precum ziarul Marița și diverși politicieni bulgari. Unul dintre ei era Petko Karavelov⁠(d), care spunea că „prințul Bibescu nu este un prinț bulgar” și că „nu ar fi nici pe de parte demn să fie nici măcar grăjdar-șef al viitorului principe bulgar”. Până la urmă, nici Carol I și nici Bibescu, [33] ale căror nominalizări au întâmpinat opoziție într-un fel sau altul, [32] nu au fost luați în discuție de adunarea pentru alegerea la tronul bulgar, [33] care a optat pentru un principe german, Alexandru de Battenberg.

Ziarul și-a propus ca obiectiv apărarea drepturilor românilor și bulgarilor împotriva Imperiului Otoman și a patriarhului ecumenic al Constantinopolului. [17] Nu este clar care erau planurile exacte ale lui Rakovski, dar istoricii spun că el ar fi susținut un model de „dualism bulgaro-vlah” pentru unificarea bulgarilor și românilor. [7] Dualismul se referă la o unire reală între două state, cel mai cunoscut exemplu de stat dual fiind Austro-Ungaria. [14] Rakovski a dezvoltat bune relații cu principele român Alexandru Ioan Cuza, dar acesta din urmă a fost destituit de o coaliție de conservatori și liberali radicali cunoscută sub numele de „monstruoasa coaliție” în februarie 1866.